
Oamenii legii au efectuat, vineri, nouă percheziţii la contrabandiştii cu ţigări. Poliţiştii din orașul Ștefănești și cei din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Ștefănești, au efectuat nouă percheziții la locuințele unor persoane bănuite de infracţiuni din sfera contrabandei.
Au fost răscolite caselor unor contrabandişti din comunele Dobârceni, Durnești, Manoleasa, Mihălășeni şi Ripiceni.
În urma acestora, au fost găsite în locuinţele celor nouă persoane, 2.880 țigarete (144 pachete) cu timbru de acciză Republica Moldova sau de provenienţă duty free, băutură spirtoasă de provenienţă duty free şi 1.758 bucăți obiecte pirotehnice.
"În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitartea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfiurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provind din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia şi orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept", se arată într-un comunicat al IPJ.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia