
Zeci de şoferi botoșăneni și-au strigat în stradă nemulțumirea față de drumurile proaste din județ. Oamenii au organizat, duminică dimineață, un protest. Ei s-au adunat la Mihălăşeni, iar de acolo au plecat în marş spre Dângeni.
Protestarii şi-au pus steaguri pe maşini, dar şi pancarte cu diferite mesaje pentru autorități: ”La comună e asfalt, DJ 294 e de rahat!”, ”Pentru toți cei care nu ies: S-aveți parte de progres/ Când vom avea noi drumuri express!”, ”Nu ne mai amenințați dacă vreți să fiți votați!”.
La acțiune au participat cetățenii comunelor Mihălășeni, Dângeni, Dobârceni, Hănești și Vlăsinești. Protestul a fost organizat pentru a scoate în evidență starea proastă a Drumului Județean 294, secțiunea Mihălășeni – Dângeni.
Anul acesta, locuitorii mai multor comune din județ au organizat proteste, nemulțumiți de drumurile din județ.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia