Inspectoratul Școlar: Volumul de muncă necesar efectuării temelor pentru acasă trebuie să se înscrie în limite rezonabile

29 noiembrie 2016

ciprian-manolacheConducerea Inspectoratului Școlar Județean este de acord ca elevii să primească teme acasă, însă acestea să nu fie în volum mare. Ciprian Manolache, purtătorul de cuvânt al IȘJ, a declarat că temele pentru acasă conțin elemente învățate de elevi în ziua respectivă și sunt impuse tocmai pentru o mai bună înțelegere a noțiunilor. În plus, susține Manolache, rezolvarea acestora va duce la obținerea de rezultate mai bune la școală de către elevi.

like facebookTemele îl ajută pe copil să își dezvolte aptitudini și obiceiuri pozitive, iar elevul învață să lucreze independent. Totuși, volumul de muncă necesar efectuării temelor pentru acasă trebuie să se înscrie în limite rezonabile. Un număr mai mare de exerciții duce la lucrul superficial, copiere, abandonarea întregii teme, refuz față de abordarea temei. Tema trebuie să se afle în corespondență cu posibilitățile elevilor și să fie legată de însușirea și aplicarea cunoștințelor predate”, a mai spus Manolache.

Ministrul Educației a anunțat recent că va emite un ordin prin care sa le ceara profesorilor sa reduca din volumul exercitiilor pentru acasa.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia