

In cursul zilei de maine se va decide dacă FC Botoşani va fi obligată să achite clubului Rapid Bucureşti suma de aproximativ 40.000 de euro pe care giuleştenii o solicită.
In vara anului 2008 FC Botoşani la transferat pe fundaşul Răzvan Tincu de la Rapid Bucureşti in schimbul sumei de 20.000 de euro. S-au achitat jumătate din bani in momentul transferului numai că cealaltă jumătate a fost plătită cu o intarziere de şapte luni deoarece clubul s-a confruntat cu mari probleme financiare. Pentru că in contract era prevăzută o penalitate de 2% pentru fiecare zi de intarziere oficialii clubului Rapid au profitat de această clauză şi au depus memoriu la FRF solicitand ca FC Botoşani să achite penalităţile care se ridică la peste 40.000 de euro.
Cornel Şfaiţer preşedintele clubului FC Botoşani spune că oficialii echipei Rapid i-au spus că nu vor depune memoriu la FRF după care au inaintat actele către federaţie. "Am făcut memoriu şi noi. Impreună cu avocaţii noştri ne-am spus punctul de vedere, am discutat inclusi cu cei din federaţie. Le-am cerut sprijin şi le-am spus să nu se mai amane şi să ne trezim cu o săptămană inainte de inceperea campionatului că ne pun condiţii să achităm suma in termen de 48 de ore pentru că in caz contrar nu vom fi programaţi", a spus Cornel Şfaiţer.
"Eu sper să avem caştig de cauză. Dacă nu vom căuta soluţii pentru că in momentul de faţă nu putem achita suma. Voi incerca o eşalonare a sumei. Discuţii cu cei de la Rapid dar tot ne-au promis că o să găsim inţelegere dar nu s-a văzut acest lucru. Păcat că sunt un club aşa mare şi dezorganizat", a mai spus Cornel Şfaiţer.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia