Director nou la Nova Apaserv. Vezi cine i-a luat locul lui Cârlan!

15 septembrie 2016

gabriel carlanSocietatea Nova Apaserv Botoșani are un nou director. Gabriel Cârlan și-a depus mandatul și a solicitat revenirea la postul deținut anterior, respectiv cel de șef Serviciu Stație Ștefănești-Săveni.

like facebookCârlan susține că a cerut Consiliului de Administrație al Nova Apaserv încetarea mandatului cu data de luni, 12 septembrie. În locul acestuia, a fost numit directorul operațional Ady Petrușcă.

Cârlan neagă că s-ar fi făcut presiuni asupra sa să părăsească postul.

Am avut o discuție și am venit cu propunerea de a-mi depune mandatul . Când vine altă echipă, vrea să facă altceva. Este normal”, a menționat Cârlan.

Mandatul de manager la Nova Apaserv îi expira lui Cârla în aprilie 2017.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia