Modificări importante la admiterea în liceu și la bacalaureat, în anul școlar 2016-2017

2 septembrie 2016

examen eleviNoi modificări anunțate de Ministerul Educației în admitere la liceu, în anul școlar 2016-2017.  Potrivit oficialilor MEC, în procesul de admitere în învăţământul liceal de stat, ponderea mediei claselor V-VIII în calculul mediei de admitere a fost redusă la 20% (de la 25%) tocmai pentru a accentua importanţa Evaluării Naţionale la finalul clasei a VIII-a. De asemenea, repartizarea computerizată a elevilor în clasa a IX-a se va realiza într-o singură etapă, urmată de o perioadă dedicată rezolvării cazurilor speciale, conform metodologiei.

like facebookO altă modificare, valabilă şi în cazul Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, vizează eliminarea prevederii conform căreia nota finală după soluţionarea contestaţiilor se modifică numai în cazul în care, între nota iniţială şi nota de la contestaţii există o diferenţă de minimum 0,5 puncte.

De asemenea, au fost optimizate calendarele de desfăşurare pentru a evita suprapunerile şi suprasolicitarea activităţilor de organizare. Mai exact, prima sesiune a examenului de Bacalaureat din anul 2017 se va încheia pe 24 iulie, în timp ce a doua va avea ca punct final data de 21 august. Din dorinţa de a descongestiona activitatea din timpul vacanţei de vară, examenul pentru definitivare în învăţământ se va organiza în perioada vacanţei de primăvară (luna aprilie).

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia