
O victorie cu Rm Sărat, un rezultat de egalitate la Breaza şi o infrangere pe teren propriu cu Steaua II. Acesta este bilanţul ultimelor trei jocuri ale turului pe care antrenorul principal al FC Botoşani Cristi Popovici le consideră modeste din punct de vedere al evoluţiei elevilor săi. "In ultimele trei etape noi am jucat mai prost. Cu Rm. Sărat am caştigat chinuit, la Breaza in repriza a doua am fost in corzi iar astăzi am pierdut. Asta şi prin prisma unor accidentări. Ghiceanu nu s-a antrenat toată săptămana, Patrik nu e pus la punct cu pregătirea. Nu m-au ajutat nici schimbările pe care le-am făcut", a spus Cristi Popovici.
In plus, tehnicianul botoşănean este nemulţumit de unii jucători pe care ii are in lot, unul dintre aceştia fiind Andrei Porfireanu. "Am tot avut incredere in Porfireanu dar mi se pare că e mai mult jucător de antrenament. La antrenamente nu il poate opri nimeni dar in jocurile oficiale nu are realizările pe care le aştept de la el", a adăugat Popovici.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia