
Organigrama societății Nova Apaserv va suferi modificări. Declarația a fost făcută de președintele Consiliului Județean, Costică Macaleți, care spune că, Consiliul de administrație al Nova Apaserv urmează să facă o analiză a personalului, precum și a salariilor acestora. Asta după ce salariații au amenințat cu proteste, nemulțumiți de nivelul salariilor pe care le iau.
”Sigur vom interveni și la organigramă, și la salarii. Vrem să vedem cum le echilibrăm. Va fi de apanajul Consiliului de administrație, unde noi, Consiliul Județean, suntem acționari majoritari. Se vor face schimbări, vom umbla la posturi de la birou, la cei care sudează. Vom vedea în analiza CA câți sunt la birouri TESA, câți sunt în producție. Vrem să vedem dacă au oameni suficienți la stațiile de tratate a apei și dacă sunt în regulă”, a menționat Macaleți.
De asemenea, pensionarii vor trebui să părăsească posturile pentru a fi angajați tinerii. Urmare a schimbărilor anunțate de Macaleți, președintele CA de la Nova Apaserv, Constantin Grigoroşcuţă, a demisionat din funcție.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia