
Trei maşini au fost implicate, vineri în jurul amiezii, într-un accident petrecut pe strada Săvenilor din municipiul Botoşani.
Şoferul unei autoutilitare Mercedes Sprinter ce mergea dinspre Răchiţi a încetinit pentru a face dreapta pe o stradă lăturalnică, un autoturism Toyota, condus de o femeie, a oprit în spate său, însă şoferul unui VW Golf ce venea din spate nu a mai încetinit.
A izbit Toyota ce a fost proiectată în Mercedes Sprinter. În urma impactului şoferiţa a suferit mai multe traumatisme fiind preluată de o ambulanţă şi transportată la spital. La faţa locului au ajuns două echipaje de poliţie, iar din primele cercetări se pare că şoferul VW Golf se face vinovat de producerea accidentului.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia