FOTO Ultramaratonistul Iulian Rotariu, aşteptat în Gară de prefect şi de şeful ISU

30 iunie 2016

iulian rotariu la sosirea in Gara botosaniUltramaratonistul Iulian Rotariu, care a obţinut performanţa de a se clasa pe poziţia a patra la Maratonul  Gobi, a revenit, joi dimineaţă, la Botoşani, fiind aşteptat în Gară de prefectul Dan Nechifor, de şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, colonelul Cristian Amarandei, dar şi de zeci de colegi, prieteni şi rude.

În timp ce alergam prin deşert, mă gândeam la Botoşani şi la copiii pentru care am alergat”, a spus Iulian Rotariu.

iulian rotariu la sosirea in Gara- botosaniEl este singurul român care a participat la o astfel de competiţie extremă, având pe perioada maratonului atât temperaturi de minus 4 grade Celsius, cât şi de 48 de grade Celsius.

Subofiţerul a purtat, timp de şapte zile, steagul României pe o distanţă de 250 de km, în deşertul Gobi.

Am vrut să îi transmite lui Iulian Rotariu un mesaj de mândrie şi spirit de camaraderie”, a explicat şeful ISU, Cristian Amarandei.

La rândul său, prefectul susţine că participarea subofiţerului de pompieri la Maratonul Gobi este „o realizare pentru el, pentru familia lui şi pentru judeţul Botoşani”.

like facebookReuşita lui Iulian, locul I la categoria de vârstă 40 – 49 de ani şi locul IV la general, este cu adevărat de excepţie, având în vedere faptul că nu este sportiv de performanţă.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia