
Situație inedită în două comune din județul Botoșani, unde doi candidați independenți și-au pierdut mandatele de consilier local pe motiv că nu au avut mandatar financiar. Este vorba de Mărioara Dascălu, care a intrat în Consiliul Local Lunca ca și candidat independent și Mihai Haraga, care a intrat ca independent în Consiliul Local Ștefănești. Pentru că cei doi nu și-au validat mandatele, consiliile locale din Lunca, respectiv Ștefănești vor avea un consilier local în minus, întrucât voturile obținute de aceștia nu pot fi redistribuite.
Mihai Haraga are 33 de ani și este preot în localitatea Bădiuți. El spune că pe perioada campaniei electorale s-a suspendat de pe post și a revenit la biserică după 5 iunie. A fost votat în Consiliul Local de peste 80% din cetățenii din Bădiuți și spune că și-a dorit să ocupe acestă poziție în Consiliul Local Ștefănești pentru a ajuta financiar comunitatea unde este preot.
”Trebuiau depuse niște acte și nu am știut. Am vrut să ajut comunitatea. M-au determinat multe lucruri să candidez: în primul rând sărăcia din sat, în al doilea rând comunitatea romă, care este peste 50%, după care starea financiară precară a bisericii. Oricum nu am să mă opresc și am să încerc să le fac, chiar dacă nu sunt consilier. Am ieșit cu 340 de voturi din 460 de cetățeni din Bădiuți care au fost la votare”, a spus preotul Haraga.
În aceste condiții, Consiliul Local Lunca va rămâne cu 12 consilieri, din 13, iar Consiliul Local Ștefănești cu 14 consilieri locali din 15.
”Este o chestiune inedită, pentru că este o lege nouă. Fiecare candidat independent avea datoria să citească legea”, a declarat Doina Federovici, președinte executiv al organizației județene PSD.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia