
Un nou caz cutremurător în învățământul din Botoșani. Un cadru didacticeste acuzat că i-ar fi propus o „aventură” unei fete de clasa a VII-a.
Totul s-a întâmplat săptămâna trecută la școala din satul Chițoveni, acolo unde învățătorul Gheorghe P., care a ieșit la pensie anul trecut, dar care a obținut o derogare pentru a-și continua activitatea la catedră, a încercat să o seducă pe una dintre elevele școlii.
El a invitat-o pe aceasta la școală la ora 18.00, când nimeni nu se mai afla în unitatea de învățământ. A motivat că vrea să discute despre un ansamblu de muzică populară al școlii, însă, când a ajuns acolo, a întrebat-o pe fetiță dacă are iubit și dacă nu își dorește să aibă o relație cu el, după care a sărutat-o.
„Eu am văzut ceva suspect când am intrat în școală. Mă gândeam că poate nu i-a chemat și pe ceilalți copii. El m-a strâns în brațe și a zis că a început să îi placă de mine. M-a întrebat dacă am iubit și dacă aș fi disponibilă de o relație și dacă aș vrea să fiu cu dânsul așa ca o aventură”, a povestit, pentru BotosaniNews, eleva.
După ce a sărutat-o, fata a izbucnit în plâns și a fugit acasă. Nu a avut curajul în acea seară să spună părinților ce s-a întâmplat, însă a doua zi nu a mai rezistat și i-a mărturisit mamei pățania sa.
„Eu am zis că o las la școală pentru că o cheamă un profesor. Nu m-am gândit la așa ceva. Pentru asta nu pot să îl iert. Copilul are 13 ani. Un om bătrân nu trebuia să facă asta”, a declarat, pentru BotosaniNews, mama fetei.
Mama fetei a mers la școală și a depus o plângere, iar directoarea Augustina Fegher a demarat o anchetă internă.
„Este o anchetă internă în derulare. A fost o sesizare de la părinți. Să vedem dacă pot fi dovedite faptele respective”, a explicat directoarea școlii.
Conducerea școlii nu a sesizat, până acum, nici Inspectoratul Școlar, nici Inspectoratul Județean de Poliție.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia