
Profesorul acuzat că făcea sex cu elevii săi, a fost arestat preventiv, vineri după amiază, de judecătorii de la Tribunalul Botoşani. Instanţa a acceptat propunerea procurorilor DIICOT şi a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile. Sentinţa nu este definitivă.
În faţa anchetatorilor Paul Lupu a preferat să nu facă nici o declaraţie. Astfel, procurorii s-au dus în faţa jucătorilor cu înregistrările video şi mărturiile băieţilor ce i-au fost victime profesorului de la Şcoala de Cooperaţie.
Procurorii susţin că în perioada 2014- 2016, Paul L., care este şi director al unui restaurant, ar fi abuzat de autoritatea şi influenţa pe care o avea asupra elevilor care se aflau în educarea sa la unitatea de învăţământ sus-menţionată, în repetate rânduri, a întreţinut acte sexuale cu cu mai mulţi tineri, inclusiv minori, de sex masculin, elevi ai instituţiei şcolare.
„ Totodată, în cauză există suspiciunea rezonabilă că suspectul a produs, deţinut şi stocat materiale pornografice cu minori (foto/video) prin intermediul sisteme informatice sau mediilor de stocare a datelor informatice”, se arată într-un comunicat al DIICOT.
Profesorul a fost ridicat de procurori, în urma unor percheziţii.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia