Copiii botoşăneni fac performante la festivalurile muzicale din tară

26 octombrie 2009
O botoşăneancă a obţinut premiul I la un festival de muzică pentru copii care s-a desfăşurat la Bucureşti in perioada 24-25 septembrie. Este vorba despre Festivalul Naţional de Muzică pentru copii organizat de Fundaţia Andantino şi Cercul Militar Naţional la care au participat anul acesta peste 20 de copii la fiecare categorie.La categoria 12-13 ani a participat şi botoşăneanca Ana Maria Bucşă care a obţinut premiul I interpretand piesa "Cabaret". Botoşaneanca a avut de infruntat in concurs nu mai puţin de 22 concurenti din toată ţara. La categoria 8-9 ani au primit premii speciale alţi 2 botoşăneni respectiv Andrei Tcaciuc şi Raluca Ursu iar premiul I al acestei categorii a fost inmanat tot unei botoşănence anume Anastasia Popistaşu. Juriul concursului a fost condus de Marius Ţeicu. Ana Maria Bucşă a mai primit recent un premiu la un concurs aflat la prima editie anul acesta, respectiv Festivalul National de Muzică Uşoară pentru Copii de la Bacău. Ana Maria a castigat locul II interpretand aceeasi piesa. Juriul acestui concurs a fost condus de Paula Seling.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia