
Fostul şef al României, Traian Băsescu, a beneficiat, sâmbătă, la Botoşani, de măsuri de securitate mai puternice parcă decât atunci cât era în funcţie. Venit sâmbătă la Botoşani pentru a participa la lansarea candidaţilor Partidului Mişcare Populară, acesta a fost păzit de zeci de SPP-işti, poliţişti şi jandarmi.
Pe traseul pe care s-a deplasat Băsescu, circulaţia a fost restricţionată, iar poliţişti şi jandarmi s-au aflat în toate punctele cheie unde era programat să ajungă acesta.
Fostul şef al statului a ajuns la Botoşani într-o limuzină pusă la dispoziţie de Serviciul de Protecţie şi Pază, fiind însoţit de alte trei echipaje, unul de Poliţie Rutieră, venit de la Bucureşti, iar alte două cu ofiţeri de pază ai SPP.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia