Liderul SIP Botoșani: Va fi o analiză riguroasă a dosarelor pentru gradații de merit

6 aprilie 2016
iuliana nacu

Iuliana Nacu

Dosarele depuse pentru gradațiile de merit vor fi riguros analizate, și asta pentru că numărul solicitărilor depășește cu mult numărul alocat pentru gradații, susțin reprezentanții sindicatelor din învățământ. Iuliana Nacu, liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar, a declarat că în acest an sunt și mai puține gradații de merit decât anul trecut.

Atunci când locurile sunt puține, trebuie să fie o analiză riguroasă”, a menționat Nacu.  Pentru cele 146 de gradaţii de merit alocate personalului didactic s-au depus 246 de dosare. De asemenea, mai sunt 58 de dosare depuse de personalul didactic auxiliar pe 39 de locuri.

like facebookÎn perioada 1-22 aprilie are loc analiza dosarelor pe fiecare disciplină, în cadrul consiliilor consultative, iar între 25 aprilie -13 mai are loc verificarea dosarelor de către Comisia de evaluare de la nivel județean.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia