
Un protest neobișnuit a avut loc, vineri, într-o comună din Botoșani, acolo unde mai mulți tineri oieri au ieșit cu animalele în fața Primăriei.
Protestul a avut loc la Mihălășeni, oierii din satul Păun acuzând că primarul refuză să le pună la dispoziție suprafețele de pășune comunală.
Ei au luat aproape 1.000 de oi și le-au dus în fața Primăriei cerând primarului să le dea pășune.
„Animalele noastre nu au unde paște și le ținem acasă. Primarul dă pășunea la alții. Ăsta e primar?”, spune unul dintre fermieri.
Primarul Geanin Loredan Buraga susține că problema nu aparține Primăriei, ci fermierilor, care s-au dezvoltat, fără însă a deține teren pe care să pășuneze animalele. El spune că oamenii ar trebui fie să cumpere teren, fie să arendeze, pentru că pășunea din sat nu face față numărului mare de animale.
„La Mihălășeni campania electorală a început mai devreme. El dacă are două- trei sute de oi trebuie să își cumpere și pășune”, a spus primarul.
Acțiunea oierilor nu a fost autorizată, iar reprezentanții Direcției Județene de Drumuri și Poduri i-au amenințat că dacă nu deblochează drumul fermierii vor fi amendați.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia