Încă un primar nemulțumit de cum arată drumurile: Adâncesc șanțul din mijlocul drumului ca să îl blochez

4 martie 2016

gropi in asfalt BotosaniStarea proastă a unor drumuri naționale și județene nemulțumește tot mai mulți primari din județul Botoșani. Primarul comunei Stăuceni, Cozmin Epuraș, a acuzat că porțiunea de drum național de la intrarea în comună, dar și de la ieșire arată deplorabil. Primarul a spus că dacă acesta nu va fi reparat, va  recurge și el, asemeni altor colegi de-ai săi, la o formă de protest.

like facebookSpre nefericirea noastră, drumurile comunale au fost modernizate, drumul județean a fost modernizat cât de cât iar drumul național lasă de dorit. În urma discuției cu reprezentanții Secției de Drumuri Naționale Botoșani, s-a încercat să se plombeze cât de cât. Am spus celor de la Drumuri Naționale că nu voi planta un copac, pentru că e păcat să stric o plantă, dar adâncesc șanțul din mijlocul drumului ca să îl blochez și să vedem, chiar nu vor lua nicio măsură”, a spus primarul comunei Stăuceni.

Epuraș susține că o intervenție majoră pe DN 29 D s-a realizat în anii 2000, însă de atunci doar mici peticiri.

Primarul comunei Dângeni, Cătălin Rotundu, a ales o formă de protest inedită, nemulțumit de modul cum arată un drum județean ce străbate comuna: a plantat copaci în gropi.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia