Fost administrator public, implicat în vânătoarea ilegală de la Cervicești

24 februarie 2016

vanator-1Poliţiştii au reuşit să îi indentifice pe cei care au ucis, duminică seară, 15 câini în localitatea Cerviceşti.

Este vorba despre trei bărbaţi, unul dintre ei fiind Ionuţ Gireadă fostul administrator al comunei Mihai Eminescu, dar şi nepotul primăriței Aneta Gireadă și al deputatului Vertginel Gireadă. Acesta este vânător şi deținea o armă pe care polițiștii i-au ridicat-o.

Vineri seară, Ionuț Gireadă şi-a luat doi prieteni, un alt vânător şi unul fără a avea permis de port armă, şi au început să tragă în câinii din satul Cervicești şi împrejurimi.

like facebookCei trei s-au ales cu dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă, fără drept, uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept şi practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia