Lovitură puternică. Mii de aparate de jocuri de noroc închise de DNA

25 ianuarie 2016
viorel danuta la dna suceava

Viorel Dănuță, la intrarea în sediul DNA Suceava

Oamenii de afaceri Viorel Dănuţă şi Costel Calistru au primit o nouă lovitură din partea Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Judecătorii Curţii de Apel Suceava au admis, luni, o cerere formulată de procurori în privinţa societăţilor Trans Expers SRL şi DV Consulting SRL, controlate de Viorel Dănuţă şi  Panayotiss SRL controlată de Costel Calistru.

Potrivit deciziei, aceştia nu au voie să închidă societăţile şi mai mult decât atât, sunt obligaţi să oprească activităţile de jocuri de noroc având în vedere că au comis infracţiuni în acest domeniu. Surse din piaţă susţin că cei doi oameni de afaceri deţineau peste 2000 de aparate de jocuri de noroc.

like facebookÎn prezent Costel Calistru se află în arest preventiv alături de inspectorul ONJN Ioan Teodorescu, iar Viorel Dănuţă se află în arest la domiciliu.

Cei trei au fost arestaţi la jumătatea lunii noiembrie, însă Viorel Dănuţă, care a recunoscut faptele, a primit de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o măsură mai blândă faţă de cea dispus de Curtea de Apel Suceava.

Prejudiciul estimat în acest dosar se ridică la 3,5 milioane de lei.

Patronii de la Tex și de la Rediu, după gratii! Dănuță și Calistru, arestați preventiv

 

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia