Licitația câștigată de Victor Construct pentru locuințele sociale din Cișmea, contestată

19 ianuarie 2016

ANL CismeaFirma ABC CON a contestat licitaţia organizată de Primăria Botoșani pentru construcția a 72 de locuințe sociale în cartierul ANL Cişmea. Firma desemnată câștigătoare a fost Victor Construct, care a venit cu oferta cea mai avantajoasă, 5,89 milioane lei, în condițiile în care valoarea estimată a lucrării a fost de 9,53 milioane lei. Contestaţie a fost depusă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC).

Asta este legislația în achiziții publice în România, care permite ca ofertantul care vine cu cea mai mică sumă să câștige licitația. Există o comisie de licitație care desemnează câștigătorul pe baza unui punctaj și a unei legislații în vigoare. Doar ei pot decide și sunt responsabili pentru aceste lucruri”, a spus primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc.

like facebookMinisterul Dezvoltării a alocat bani pentru construcția a 72 de locuințe sociale în municipiul Botoșani, în cartierul Cișmea, șase blocuri, cu 50 apartamente cu două camere și 22 apartamente cu o cameră. Municipalitatea a primit pentru începerea lucrărilor 1,8 milioane lei.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia