
Un om de afaceri din Botoşani a avut parte de un ghinion teribil după ce firma de asigurări Astra a intrat în faliment. El se afla într-un litigiu cu asiguratorul solicitând daune de 250.000 de euro.
Procesul a fost suspendat pentru că Astra a intrat în faliment şi potrivit legii nu mai poate fi trasă la răspundere într-o acţiune judiciară şi nici executată silit.
Singura şansă a acestuia este înscrierea la masa credală în cadrul dosarului de faliment al asiguratorului, însă având în vedere refuzul la
plată şi tocmai acesta era obiectul dosarului, sunt slabe şanse ca omul de afaceri să vadă vreun ban.
Procesul a fost desschis de firma de transport Lyk SRL pe motiv că asiguratorul nu ar fi plătit daunele unui incendiu, din vara anului 2012, în care au ars un autobuz, cinci microbuze şi o hală.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia