
Un student din Botoşani era cazat în camera groazei este situată la primul etaj al căminului C4 din Târguşor în care a avut loc odioasa crimă descoperită luni dimineaţă. Botoşăneanul a avut un noroc uriaş, el aflându-se, în noaptea de duminică spre luni, acasă la părinţi.
Potrivit Ziarului de Iaşi, în camera respectivă stăteau cinci persoane: Victor Nour (20 de ani, din Chişinău, ucis), Casian Harpă (20 de ani, din Urecheni, judeţul Neamţ, în stare foarte gravă), un coleg care în seara respectivă a dormit în altă cameră, un tânăr din judeţul Botoşani care era plecat acasă, cât şi suspectul, Aurelian George Giosan, din Roman. Toţi aceştia erau în anul I la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza“.
Luni-dimineaţă, în jurul orei 6, suspectul, Aurelian George Giosan, ar fi intrat în camera de cămin, fiind băut. Anchetatorii nu ştiau aseară în ce club a fost atacatorul. Cert este că în cameră se aflau numai Victor Nour şi Casian Harpă, care dormeau. Giosan s-a apropiat de patul lui Nour, unde acesta dormea cu faţa în jos, i-a tăiat gâtul într-o parte, apoi l-a înjunghiat de 20 de ori în spate. Al doilea student, Casian Harpă, s-ar fi trezit şi ar fi încercat să se apere, însă a fost şi el înjunghiat de mai multe ori. După ce şi-a doborât colegii, atacatorul a incendiat apoi cele două paturi, pentru a face dispărute probele, apoi a dispărut discret, fără să fie observat de cineva, după ce în prealabil a închis uşa. Victimele au fost arse la picioare, înainte ca flăcările să fie stinse cu găleţile cu apă luate din baie, după ce au fost găsiţi.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia