
Printr-un simplu telefon, clienţii E.ON Moldova Furnizare pot solicita efectuarea unor operaţiuni care pină acum puteau fi soluţionate doar prin prezentarea la Centrele de Relaţii cu Clienţii.
Astfel, clientul poate solicita prin intermediul serviciului Call Center efectuarea următoarelor operaţiuni:
După ce solicită agentului de la Call Center efectuarea operaţiunii, clientul primeşte prin poştă o scrisoare, formularele necesare şi informaţiile referitoare la actele ce trebuie anexate, atunci cind acestea se impun. După completarea formularelor, clientul le trimite prin poştă, impreună cu actele solicitate, la adresa indicată in scrisoare, in baza cărora se face operaţiunea solicitată.
Noile servicii se adaugă celor oferite pină acum clienţilor prin intermediul Call Center-ului E.ON Moldova Furnizare, respectiv informaţii referitoare la incheierea contractelor, tarifele in vigoare, facturare, posibilităţi de plată a facturilor, obţinerea de avize, taxele Radio şi TV, etc.
Serviciul Call Center poate fi apelat, de luni pină vineri, intre orele 7.00 şi 21.00, la unul din numerele de telefon:
0801 000 939 - pentru apeluri din reţeaua Romtelecom din toată ţara, tariful este local (intrajudeţean);
0235 305 555 - pentru apeluri din orice reţea, tariful este cel al operatorului din reţeaua căruia se efectuează apelul.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia