
Bărbatul care a produs accidentul de duminică după-amiază de la Baisa era beat criță și nu deținea permis de conducere. Polițiștii i-au pus acestuia etilotestul la spital, iar alcoolemia rezultată a fost de 1,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mihai Alăzăroaie din Brehuiești a luat, duminică, mașina unui vecin și a plecat la drum împreună cu cei trei copii ai săi, unul de nouă ani, iar ceilalți doi de 14 și, respectiv, 17 ani.
Între Vlădeni și Baisa, el a accelerat mai mult decât era nevoie, iar pe fondul consumului de alcool a pierdut controlul asupra volanului, a căzut cu mașina în râpa de pe marginea drumului și s-a răsturnat de câteva ori.
Atât el, cât și copiii, au fost duși la spital.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia