I s-a făcut rău la Biserică în timpul slujbei şi a fost chemată ambulanţa

14 septembrie 2015

slujba pentru ploaie sf ilie2O femeie a ajuns, luni dimineaţă, la spital după ce i s-a făcut rău în timpul slujbei.

like facebookCredincioasa, în vârstă de 65 de ani, participa la slujba Sfintei Cruci de la Biserica Sf Ilie, iar la un moment dat a leşinat. Oamenii din jurul ei au solicitat intervenţia cadrelor medicale, iar o ambulanţă a transportat-o la spital.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia