
În anul şcolar 2015-2016, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice va continua derularea Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu”, conform legislaţiei în vigoare. Calendarul de desfăşurare a Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu” este următorul: depunerea cererilor pentru Programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu” - 15 septembrie-1 octombrie; efectuarea anchetelor sociale şi evaluarea eligibilităţii cererilor depuse - 1 octombrie-23 octombrie; centralizarea cererilor, prin intermediul portalului dedicat - 1 octombrie-27 octombrie; afişarea pe internet a listei beneficiarilor - 28 octombrie; depunerea contestaţiilor - 28 octombrie-2 noiembrie; rezolvarea contestaţiilor - 2 noiembrie-6 noiembrie.
Conform H.G. nr.1488/ 2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor, în cadrul acestui program, „ Beneficiari ai Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu” sunt elevii care se află în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii cererii este de maximum 150 de lei, precum şi elevii care beneficiază de o măsură de protecţie ori aflaţi sub tutelă sau curatelă, în cazul respectării condiţiei de venit”, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Școlar Județean.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia