Porți deschise la ISU de Ziua Copilului

28 mai 2015

copii la isuInspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani organizează în perioada 29.05 - 02.06.2015, o serie de activităţi de informare preventivă pentru a marca Ziua Internaţională a Copilului.

Vineri, 29 mai, între orele 10.00 - 12.00, în faţa Muzeului de Ştiinţe ale Naturii din municipiul Dorohoi, va fi organizat un punct de informare preventivă. Copiii dornici să ştie cât mai multe despre meseria de salvator sunt aşteptaţi să vadă autospecialele de intervenţie şi să afle cum funcţionează şi în ce situaţii sunt folosite autospecialele sau accesoriile din dotare.

like facebookSpecialiştii Inspecţiei de Prevenire îi vor învăţa pe cei mici cum să prevină sau cum să se comporte într-o situaţie de urgenţă, prezentându-le materiale de informare preventivă din cadrul campaniilor derulate la nivel naţional "F.O.C. - Flăcările Omoară Copii", "R.I.S.C. - Renunţă! Improvizaţiile Sunt Catastrofale" şi "Nu tremur la cutremur".

Marţi, 2 iunie, va fi "Ziua Porţilor Deschise" la Detaşamentul de Pompieri Botoşani. Astfel, între orele 10.00 - 13.00, copiii pot vizita subunitatea, însoţiţi de părinţi sau cadre didactice.

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia