
Un reprezentant al Consiliului de Administrație de la Nova Apaserv a atras atenția vineri, într-o conferință de presă, că este posibil ca fondurile de pe proiectul privind extinderea rețelei de apă și canalizare din județul Botoșani să nu fie absorbite în totalitate. Dan Deleanu susține că termenul de 31 decembrie 2015 este destul de aproape, iar operatorul de apă nu va fi în stare să absoarbă integral suma de 104 milioane euro de pe proiect.
„În condiţiile actuale, aş avea să adresez public câteva întrebări directorilor Nova Apaserv, inclusiv acţionariatului majoritar al acestei societăţi. Să ne explice care este situaţia derulării procedurilor pentru atribuirea contractelor şi stadiul implementării în mai multe situaţii”, a spust Dan Deleanu.
Acesta a făcut referire la extinderea şi reabilitarea staţiei de epurare a apelor uzate Dorohoi, Ștefănești, dar și la extinderea reţelelor de apă şi canalizare Botoşani, Dorohoi, Flămânzi, Vorona, precum și la conducta de aducțiune de la Ștefănești la Săveni.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia