Construcţie ilegală în curtea unei biserici- monument istoric din Botoşani. Poliţia a început urmărirea penală

22 ianuarie 2015

constructie biserica vovidenia botosaniPolițiștii din Botoșani au declanșat o amplă anchetă și au dispus începerea urmăririi penale, după ce o biserică din municipiul Botoșani a început construcția unui imobil de mari dimensiuni în mod ilegal. Este vorba de Biserica Vovidenia din Botoșani care a demarat lucrările de ridicare a unui centru social cu demisol, parter, etaj și mansardă în baza unei autorizații emise de Primăria Botoșani fără a respecta normele în vigoare.

Practic, Primăria Botoșani a emis autorizație pentru construirea căminului social fără a obține avizul obligatoriu al Direcției pentru Cultură, în condițiile în care viitoarea clădire se află în perimetrul unui lăcaș de cult, inclus pe lista monumentelor istorice.

like facebookCei care s-au autosesizat sunt polițiștii, care au verificat autorizația de construcție și au constatat că aceasta a fost emisă ilegal. Ei au cerut informații de la Direcția pentru Cultură, care a confirmat că nu a eliberat un document în baza căruia să poată începe lucrările de construcție.

constructie biserica vovidenia botosani2Potrivit Poliției, urmărirea penală a fost declanșată „in rem”, adică pentru faptă, nu față de persoane, până la stabilirea vinovăției. Într-o astfel de situație, preotul Partenie Apostoaie poate susține că a demarat lucrările în baza actelor emise de autoritatea locală. Cel care devine răspunzător este Serviciul de urbanism al Primăriei, prin arhitectul șef al municipiului, Dan Sandu, care a emis autorizația cu o neglijență crasă.

„Poliția s-a autosesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de executare fără autorizaţie de construire a unor lucrări de construire în zone de protecţie a monumentelor şi în zone construite protejate”, susține purtătorul de cuvânt al Poliției, Daniela Gheorghiescu.

Primarul Ovidiu Portariuc nu cunoaște situația, însă susține că va verifica dacă autorizația a fost emisă cu respectarea legii, iar în caz contrar va dispune o anchetă față de persoanele vinovate.

„Voi avea o discuție cu cei de la Urbanism, cu domnul arhitect și, după ce vom avea toate informațiile vom decide în consecință. Dacă există erori acolo, cineva trebuie să și le asume, cel care deține, în primul rând, competența tehnică de a verifica și de a aviza asemenea lucruri”, a spus Portariuc.

 

 

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia