VIDEO Marş neobişnuit. O coloană de maşini pro Iohannis a străbătut întreg Botoşaniul

12 noiembrie 2014

mars iohannis 024Peste 100 de maşini au defilat, miercuri după amiază, prin municipiul Botoşani într-un marş pro Iohannis. Acţiunea a fost organizată de ACL, însă cei doi copreşedinţi, Florin Ţurcanu şi Cătălin Flutur, nu au fost prezenţi.

Astfel, liderii grupului au fost senatorul Viorel Grigoraş, deputatul Cristian Roman şi fostul senator Daniel Humelnicu.

De asemenea, la acţiune au mai fost prezenţi consilieri locali Eugen Ţurcanu, Gheorghe Iavorenciuc şi Eugen Apostoliu. Coloana de maşini a avut antemergător  maşină de poliţie, însă toate intersecţiile prin care au trecut au fost blocate.

like facebook"Acţiunea noastră îmbracă două forme. În primul rând vrem să arătăm botoşănenilor că există un număr foarte mare de susţinători pentru Iohannis şi încurajăm oamenii să iasă la vot şi în al doilea rând este o formă de protest la ceea ce Guvernul Ponta, în frunte cu candidatul Ponta, a însămânţat până acum în întreaga Românie", a declarat Cristian Roman.

Maşinile au pornit din zona poligonului ACR şi au mers pe strada Pacea, Manoleşti Deal şi s-au întors pe Calea Naţională până la bariera Iaşului, bulevardul Mihai Eminescu până la Carrefour, Sucevei, Primăverii, Maior Ignat, Petru Rareş, Tudor Vladimirescu, Griviţa, Calea Naţională, Cuza Vodă, Macrhian, George Enescu, Pacea, Poligon ACR.

 

mars iohannis 017mars iohannis 009mars iohannis 004

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia