Un primar din judeţ a răbufnit într-o şedinţă şi l-a făcut nesimţit pe preşedintele Consiliului Judeţean: Mi se face greaţă

15 octombrie 2014
Voicu Murariu primar Vladeni

Voicu Murariu primar Vladeni

Un primar  din judeţ l-a atacat în termeni duri pe preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, miercuri, într-o şedinţă care a avut ca scop discuţii pe tema repartizării banilor primiţi de la Guvern pentru drumurile judeţene, dar şi a modului cum s-a făcut repartizarea pe unităţile administrativ teritoriale a banilor pentru arierate si susţinerea unor proiecte de infrastructura. Voicu Murariu, primarul comunei Vlădeni, s-a declarat nemulţumit de modul cum conducerea CJ a distribuit banii şi, susţine el, pentru că comuna sa nu a avut niciodată arierate nu a primit niciun ban la rectificare.

"Cei care sunt fără acoperire la buget sunt penali, dar eu care îmi gestionez banul foarte bine din punctul meu de vedere, acest principiu al repartizării sumelor în funcţie de arierate este greşit. Nu are decât primarul care are arierate să se supere pe mine, dar eu nu sunt de acord cu asta. Eu nu am primit de trei-patru ani de zile bani pentru că nu am arierate", a spus Voicu Murariu.

like facebookEl a afirmat că de 14 ani de când este primar nu a fost o bătaie mai mare de joc în împărţirea banilor către primării. Consiliul Judeţean a repartizat comunei Vlădeni 2000 lei, iar primarul a răbufnit şi l-a făcut pe preşedintele CJ nesimţit.

"Vă permiteţi dvs., Consiliulul Judeţean, dvs. sunteţi un om serios (nr. vicepreşedintele Gheorghe Sorescu) şi îmi pare rău că intraţi cu horă cu ceilalţi care sunt atât de nesimţiţi încât îşi bat joc în cel mai cras mod. Consiliul Judeţean şi o parte din consilieri sunt atât de nesimţiţi, în frunte cu preşedintele, încât mi se face greaţă", a adăugat Voicu Murariu.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia