O botoşăneancă a cucerit juriul de la Vocea României: Ai o voce senzaţională

3 octombrie 2014

alina dogaru vocea romanieiO altă botoşăneancă a încercat să-i cucerească pe cei patru juraţi de la concursul Vocea România şi a reuşit. Este vorba despre Alina Dogaru, din Dorohoi, care a cântat, la audițiile pe nevăzute, reuşind să întoarcă cu vocea sa toate cele patru scaune. Loredana a fost impresionată de vocea botoşănencei şi a felicitat-o pe tânără pentru interpretarea excepțională.

"Îmi place foarte mult tehnica ta vocală și cum reuşeşti să-ți coordonezi vocea. Ești foarte sigură pe tine, știi ce să faci și ai ai avut o interpretare excepțională. Vreau să fii în echipa mea. Am nevoie de tine", i-a spus Loredana Alinei.

A reacționat și Smiley, care i-a spus: "Alina, ai niște plămâni... Nu știu de unde ai scos notele astea. Sunt foarte surprins de ceea ce am auzit și mi-ar face o plăcere deosebită să fii în echipa mea".

like facebookPentru botoșăneancă s-a bătut și Tudor Chirilă, care i-a spus, asemeni celorlalți jurați, că are o voce senzațională.

"Cred că poți să faci poezie cu vocea ta", i-a spus Chirilă.

Și Moga a reacționat și i-a spus ironic: "Mai e vreun geam, mai e vreu geam întreg?".

După atâtea complimente din partea juraților, Alina Dogaru le-a spus că este zăpăcită de declarațiile lor, iar în cele din urmă a ales să-i fie mentor Marius Moga.

"Mi-aș dori să ajung și eu măcar la jumătate în locul unde ați ajuns voi, dar îmi voi asculta intuiția și am să merg cu Marius Moga", a spusAlina.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia