
Preşedintele PDL Botoşani, Cătălin Flutur, a criticat PSD şi pe Victor Ponta. El a spus că Ponta este obişnuit să copieze şi să fure şi că PSD-ul a ajuns să facă regulile la alegeri.
"Astăzi suntem sensibili egali în sondaje cu PSD. De mâine, nopţile vor fi mai lungi, aşa cum ni s-au părut lungi de doi ani şi jumătate de când avem guvernarea Ponta. Să ne ferească D-zeu de noaptea lui Ponta. Cine este Ponta, cel care este obişnuit să copieze, să fure şi să ia de-a gata rezultatul muncii altora. Pentru că aşa înţelege el să joace: cumpără stranierii, şantajează. Ei, PSD-ul, organizează alegerile, fac regulile, ei numesc responsabilii din secţiile de votare şi acum forţează să treacă de partea lor şi primarii astfel încât să nu le mai stea nimic în cale. În ţara asta nimeni nu răspunde pentru nimic. În ţara asta compentenţa a fost dosită în sertare. Oamenii simpli nu-şi mai pot cumpăra haine şi mâncare, oamenii nu mai pot pleca în vacanţă, tinerii căsătoriţi nu mai au speranţă", a spus Flutur în faţa sutelor de liberali prezenţi la lansarea candidatului ACL, Klaus Iohannis.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia