
Consilierul local Florin Ghiorghiţă a confirmat, joi, că ocupă funcţia de director regional la Registrul Auto Român Iaşi. El a declarat, însă, că postul l-a obţinut în urma unui concurs, iar contractul la noul loc de muncă a fost semnat pe 9 septembrie.
Ghiorghiţă susţine că nu a purtat nicio discuţie cu social-democraţii cu privire la acest post.
"Este un post strict profesional, un ajutor din partea unor oameni economici din Botoşani . Atâta tot, fără nicio discuţie cu niciun partid politic", a spus Ghiorghiţă.
În ceea ce priveşte apartenenţa politică, consilierul local spune că deocamdată este în PDL.
"Văd că sunt exilat, că sunt trimis în toate partidele politice, toată lumea mă trimite în toate părţile fără ca eu să-mi fi manifestat vreo opţiune într-un partid sau altul", a adăugat Florin Ghiorghiţă.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia