Profesori cu note de peste 9,50 fără posturi în învăţământ

3 septembrie 2014

profesor cu catalogSituaţie paradoxală în învăţământul botoşănean. Mai mulţi profesori care au obţinut peste 9,50 la concursul de titularizare nu au reuşit să obţină un post în învăţământ în acest an, iar alţii cu note de 5 au luat posturi. Potrivit liderului Ligii Sindicatelor din Învăţământ, Liviu Axinte, un aspirant în învăţământ, care a luat 9,77 la titularizare, la geografie, nu a găsit post până la această dată în sistem.

Probleme sunt şi la disciplinele istorie, biologie, chimie.

like facebook"Sunt discipline în care an de an sunt note foarte mari, însă nu se găsesc posturi pentru a fi repartizaţi având în vedere modificările făcute în planul de învăţământ şi tăieri de ore la aceste discipline. Ne punem problema, în continuare, a nevoii de şcolarizare în continuare în universităţi pe aceste specializări. Este o greşeală de orientare profesională", a menţionat liderul LSI.

Axinte speră ca aceste persoane să îşi rezolve situaţiile la şedinţele publice din luna aceasta.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia