
Un botoşănean care s-a urcat băut la volan a fost prins de poliţişti, în urma unei sesizări. Marţi seară, în jurul orei 21.25, Poliţia municipiului Botoşani a fost sesizată cu privire la faptul că pe strada Libertăţii din municipiu se află un autoturism al cărui conducător auto s-ar afla sub influenţa alcoolului.
Echipajul de poliţie care s-a deplasat la faţa locului, a identificat un bărbat de 45 ani, din municipiul Botoşani, stabilindu-se că acesta a condus autoturismul respectiv. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
"Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge", se precizează într-un comunicat de presă.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia