
Un tânăr, de 24 de ani, a fost transportat, miercuri, la spital după ce a fost rănit în urma unui accident rutier.
Acesta mergea pe strada Cuza Vodă, iar în zona pizzeriei Magic Land un autoturism Peugeot 305, care se afla în faţa sa, a frânat pentru a acorda prioritate unei maşini ce ieşea din parcare, iar motocilistul s-a izbit în spatele maşinii. În urma impactului tânărul aflat pe motocicletă a suferit o fractură la un picior fiind chemată o ambulanţă.
După ce i-au acordat primele îngrijiri medicale, la faţa locului, echipajul SJA l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Mavromati.
De asemenea, la faţa locului a ajuns şi un echipaj al poliţiei rutiere. Din primele cercetări se pare că motociclistul se face vinovat de producerea accidentului pentru nerespectarea distanţei regulamentare faţă de autovehiculul din faţă.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia