
Directorul Teatrului de Păpuşi Vasilache a emis, luni, o decizie în care îşi cere scuze public faţă un angajat. Vasile Floricel Aioniţoaei menţionează în decizie că întreaga conducere a instituţiei îşi cere scuze public faţă de Ionel Agache, maestru de lumini şi sunet pentru că a fost adus în faţa comisiei de disciplină.
Potrivit reprezentanţilor teatrului Ionel Agache a fost cercetat disciplinar după ce o actriţă l-a pârât la conducere că a absentat de la un spectacol susţinut, în data de 31 mai, la Dorohoi.
Comisia de cercetare disciplinară a concluzionat că spectacolul "Trăistuţa cu poveşti" a fost creat pentru a fi prezentat în grădiniţe şi spaţii neconvenţionale unde nu este necesar să fie proiectoare, lumini şi nu necesită prezenţa electricanului.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia