Unul dintre cei mai mari ţepari din Botoşani condamnat la închisoare

30 iunie 2014

arestat cu mascatiUnul dintre cei mai vestiţi excroci din Botoşani a fost trimis după gratii de judecătorii Curţii de Apel Suceava.

like facebookEste vorba despre Sorin Verinceanu, cunoscut pentru "ţepele" pe care le-a tras mai multor persoane deghizându-se în medic, preot, organizator de excursii şi avocat. Acesta a fost condamnat definitiv, vineri, la un an şi şapte luni de închisoare cu executare.

Potrivit anchetatorilor, în perioada iulie-august 2013 acesta s-a recondamnat drept avocatul Adrian Sorin Muraru de la Casa de Avocatură " Muraru şi Asociaţii" din Iaşi.

În acest mod a reuşit să păcălească trei persoane care i-au dat 2.400 de lei pentru a-i reprezenta în diferite litigii. În toamna anului trecut s-a recondamnat ca fiind organizatorul unor excursii şi pelerinaje religioase în ţară şi străinătate şi a păcălit alte trei persoane cu 1.115 lei.

Tot anul trecut s-a dat drept medic şi a păcălit un pacient ce i-a dat 500 de lei pentru o reţetă prescrisă. Aceeaşi persoană i-a încredinţat şi o tabletă pentru ca medicul religios să îi înregistreze muzică de biserică.

În trecut Verinceanu a mai păcălit câteva persoane dându-se drept preot şi ca să fie mai credibil şi-a cumpărat straie bisericeşti.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia