
Singurul mall din Botoşani, inaugurat în aprilie 2013, pare să fie o gaură uriaşă pentru proprietar. Acesta a înregistrat pierderi însemnate în primul an de funcţionare. Potrivit unor surse neoficiale, în bilanţul aferent anului 2013, Uvertura Mall SRL, societate ce administrează centrul comercial cu acelaşi nume, a înregistrat o cifră de afaceri de 4.839.000 lei şi o pierdere de 52.051 de lei.
În acelaşi timp, datoriile societăţii ajung la 100.000.000 de lei, reprezentând credite contractate pentru ridicarea complexului şi datoriile la partenerii de afaceri.
Primele semnale de ineficienţă a centrului comerciale au fost date în toamna anului trecut, când societatea ce administrează spaţiul a început să execute silit chiriaşii ce nu îşi mai plăteau la timp obligaţiile.
Până acum, Uvertura Mall a introdus în instanţă opt dosare, primele şapte fiind admise de instanţă împotriva societăţilor Tortilla Food SRL, Avangard Limited Edition SRL, Pecioara SRL, Crumo Business SRL şi Entertainment Impex SRL precum şi împotriva unei persoane fizice. Ultima acţiune în instanţă a fost introdusă împotriva firmei Silver Bear SRL, judecătorii urmând să se pronunţe.
Centrul Comercial, care este controlat de omul de afaceri ieşean Dănuţ Prisecaru, a fost deschis în aprilie 2013, după ce lucrările de construcţie au început în 2008.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia