
Primarul Ovidiu Portariuc îl "pedepseşte", în continuare, pe viceprimarul democrat-liberal Eugen Ţurcanu. După ce i-a pus la dispoziţie un birou al unui funcţionar din cadrul Primăriei, altul decât cel pe care l-a avut fostul viceprimar Cosmin Andrei, edilul nu i-a dat nici secretară. Mai mult, biroul viceprimarului Ţurcanu are doar cu mobiler, fără calculator sau alte dotări.
"Mi-am adus calculator şi imprimantă de acasă. Nu ştiu cum am să fac. Am să-mi scriu singur hârtiile. Mă voi descurca. Simt o atitudine prietenoasă şi călduroasă, mă simt ca acasă aici", a spus Eugen Ţurcanu.
El a spus că va mai sta pe postul de director al Direcţiei Publice, Sport şi agrement până marţi, după care va renunţa la post.
"Acolo (DSPSA) mi-am luat concediu pentru că am dreptul şi voi pleca după ce voi semna contractul cu nocturna", a adăugat Ţurcanu.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia