Concedierea consilierului Prefectului ajunge la o instanţă din Suceava. Vezi de ce!

21 mai 2014

Institutia Prefectului BotosaniProcesul privind contestaţia concedierii unui consiler al Prefectului a fost mutat la Tribunalul Suceava, la solicitarea fostului angajat al instituţiei. Semiramida Bălan a depus o cerere la Curtea de Apel Suceava  prin care solicita transferul dosarului de la Tribunalul Botoşani. Fostul consilier pe problema romilor a invocat o presiune mediatică asupra cazului precum şi trageri de timp cu soluţionarea dosarului.

like facebook"La fiecare termen se publicau articole în mass media. Se făceau sondaje cu tema necesităţii unui consilier pe problema romilor la Prefectură.Un alt motiv este că judecata dosarului a început în luna septembrie 2013 şi până acum nu s-a înaintat", a precizat Semiramida Bălan.

macaleti tocariu semiramida balanFosta şefă a Biroului Judeţean pentru Romi, a dat în judecată instituţia solicitând daune de 100.000 de lei, după ce a fost dată afară în vara anului trecut.

Acuzele sunt destul de grave privind probleme de discriminare. Fosta reprezentantă a romilor, în cadrul Prefecturii, susţine că disponibilizarea sa nu a avut la bază  criterii legale, ci a fost o problemă de discriminare pe gen, vârstă şi boală.

Singura explicaţie dată de reprezentanţii Prefecturii, potrivit Semiramidei Bălan, a fost că funcţia pe care o ocupa era destinată strategiei de îmbunătăţire a situaţiei romilor, iar strategia s-a terminat.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia