
Poliţiştii de frontieră au efectuat, marţi, o captură record de ţigări, după o urmărire ca în filme. Angajaţii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră, din cadrul Sectorului Rădăuţi Prut, au observat, marţi dimineaţă, o dubă Mercedes Vito, înmatriculată în Olanda, mergând suspect în zona de frontieră.
Şoferul dubei mergea cu viteză încercând să iasă din localitatea Miorcani, iar agenţii i-au făcut semn să oprească. Acesta a ignorat semnalul şi a accelerat fiind urmărit în trafic 20 de kilometri, până în Havârna, unde a fost blocat.
La volan a fost identificat Mihai Tuca, de 31 de ani, din municipiul Botoşani, iar în urma verificărilor s-a constat că acesta transporta 33.740 pachete de ţigări marca Plugarul şi Ritm. Bărbatul le-a spus poliţiştilor că a primit 200 de euro pentru transportul ţigărilor din Miorcani până în Botoşani.
Ţigările în valoare de 303.970 de lei şi autovehiculul, evaluat la 15.000 de lei au fost indisponibilizate de poliţişti, în timp ce şoferul este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de colectare, deţinere, producere, transportul, preluarea,depozitarea, preluarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia