
Problemele tinerilor din municipiul Botoşani par să fie şi problemele persoanelor de vârsta a treia. Primarul Ovidiu Portariuc a efectuat, luni, o inspecţie în parcul "Mihai Eminescu" şi i-a întrebat pe pensionarii pe care i-a întâlnit la mesele de şah ce probleme au, iar aceştia i-au dat edilului un răspuns neaşteptat.
"Să fie locuri de muncă pentru tineri, domnule primar, că noi de acum mergem înainte aşa cum putem", a spus un pensionar. La masa următoare, pensionarii au cerut primarului, de asemenea, locuri de muncă pentru tineri.
Portariuc le-a cerut acestora să vină şi cu sugestii pentru modernizarea parcului, iar prima problemă ridicată a fost aceea de înlocuire a scaunelor de la mesele de şah din parc.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia