
Preşedintele liberarilor botoşăneni susţine declaraţiile şefului de partid, care a dat un ultimatum social democraţilor, cu privire la criza din USL.
Florin Ţurcanu a precizat că Ponta trebuie să îşi asume, dacă este cazul, ruperea USL, iar în cazul unei asemenea decizii ar trebui să demisioneze tot Guvernul. Acesta a mai adăugat că PNL nu este vasalul PSD şi partidul pe care îl reprezintă va sta în picioare până la capăt.
"Ponta trebuie să îşi asume. Merge mai departe cu USL ori îşi dă demisia împreună cu miniştrii şi ne întoarcem în Parlament, la popor. El a venit odată cu PNL. Cum să plecăm noi şi el să rămână? Eu îmi doresc să am nişte parteneri corecţi, nu să fiu vasalul PSD-ului. Stăm în picioare până la căpăt. Ne întoarcem la Parlament, preşedintele să desemneze un alt premier care să facă o majoritate şi o luăm de la capăt. Preşedintele României a desemnat premierul desemnat de USL, nu de USD sau de PSD. Dacă el nu mai vrea cu USL să îşi dea demisia", a afirmat Florin Ţurcanu.
Crin Antonescu a acuzat că PSD construieşte un Guvern USD care să înlocuiască USL. Miercuri, miniştrii PNL Daniel Chiţoiu şi Andrei Gerea şi-au înregistrat demisiile, iar premierul a refuzat propunerea lui Antonescu de a instala noua garnitiră de miniştri liberali în frunte cu Klaus Iohannis. Astfel, portofoliile lăsate libere de liberali au fost preluate interimar de Ponta - la Finanţe şi Constantin Niţă la Economie.
”USD, PSD, domnul Ponta au inventat pretexte pentru nu a-l accepta pe Iohannis vicepremier. Domnul Ponta construieşte azi un guvern USD care să înlocuiască guvernul USL(...) Luni seară sau marţi, România va avea fie guvern USL, fie USD, căruia noi îi vom cere demisia imediat. Sub beneficiul aşteptării până luni, noi am fost daţi afară de la guvernare”, a spus Crin Antonescu.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia