
Construcţia supermarketului Penny va începe în primăvară, după ce va fi eliberată autorizaţia de construcţie. Potrivit viceprimarul Catalina Lupascu, investitorii au depus o solicitare, săptămâna trecută, de concesionare a terenului pe care îl deţine în zonă municipalitate. Este vorba de un teren de 238 de metri pătraţi, necesar pentru construirea complexului Penny Market. Pentru construcţia supermarketului este necesară demolarea a trei imobile, două aparţinând unor persoane fizice şi unul societăţii Elsaco Electronic.
"Urmează ca într-o şedinţă de Consiliu Local să aprobăm această concesiune. În urma concesionării terenului, cu siguranţă vor depune documentele pentru autorizaţia de construcţie. Ei şi-au stabilit un termen de lucru undeva în primăvară", a spus viceprimarul municipiului Botoşani.
Ea a afirmat că investitorii vor să finalizeze lucrarea în toamnă. Supermarketul se va deschide vizavi de autogara Pris Com.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia