Secretar de primărie pus de judecători să aducă salariile înapoi

8 februarie 2014

baniSecretarul unei primării din judeţ a fost obligat de judecători să restituie o parte din salariile încasate. Decizia vine în baza unei constatări a Camerei de Conturi şi confirmată de două instanţe de judecată, Tribunalul Botoşani şi Curtea de Apel Suceava.

Este vorba despre Neculai Iurcu, actualul secretar al Primăriei Adăşeni şi fostul contabil al Primăriei Avrămeni. Când activa pe funcţia de contabil, un control al Camerei de Conturi, în 2012, a scos la iveală că instituţia i-a umflat salariul timp de un an şi jumătate, respectiv 2011 şi jumătate din 2012, cu suma de 17.095 de lei.

like facebookAuditorii au impus Primăriei să recupereze aceşti bani, însă imediat contabilul s-a transferat la Primăria Adăşeni, cea mai apropiată de locul unde lucra. În acest mod nu a putut fi executat, el nemaifiind salariatul instituţiei.

Primarul comunei Avrămeni a introdus în instanţă o acţiune pentru a-l obliga pe funcţionar să plătească banii, iar la începutul acestui an judecătorii Curţii de Apel Suceava au pronunţat sentinţa definitivă şi l-au pus pe actualul secretar să restituie banii primiţi ilegal.

Alte stiri

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia