
Primarul Ovidiu Portariuc a postat un mesaj dur pe o reţea de socializare, luni seară, după şedinţa de Consiliu Local în care nu a reuşit schimbarea directorului Direcţiei Servici Publice Sport şi Agrement. Edilul a făcut referire din nou la alianţa PDL-PNL şi faptul că liberalii nu şi-au ţinut promisiunea din campanie, aceea de a scăpa de democrat liberali.
"Astăzi în şedinţa de CL consilieri PDL-PNL au făcut zid în jurul unui director PDL acuzat de umflarea preţului la nocturnă cu aproximativ 600.000 euro prin incredinţarea directă a contractului unei firme apropiată PDL. Să înţeleg cp interesele financiare şi de partid sunt mai presus de interesele cetăţenilor din Botoşani?
Una din promisiunile din campanie a fost lupta impotriva corupţiei din administraţia locală. Chiar dacă acest lucru a fost asumat ca un proiect USL, mă simt nevoit ca începând de astăzi să duc pe cont propriu alături de oamenii care şi-au mai păstrat onestitatea şi verticalitatea până la capăt acest proces. Ştiu că rezistenţa va fi enormă pentru că astfel de indivizi nu ştiu cum să traiască decât furând de la stat şi se apară unii pe alţii! Acum, că am ajuns la ei devin agresivi, obraznici şi strâng rândurile! Poate astăzi aţi câştigat o bătălie dar vă asigur că voi continua lupta pentru a scoate oraşul din mâînile grupurilor de interese! Mă întreb oare cei din PNL au uitat ce am promis în campanie oamenilor? Că îi vom scăpa de PDL, de cei care au tăiat salarii,pensii şi au furat cât au putut şi au sufocat acest oraş prin încrengăturile de interese apărate? Poate ei au uitat însă botoşănenii cu siguranţă,nu! Închei această zi cu un gust amar, va mai trece mult timp până când vom putea schimba lucrurile cu adevărat în România! Este in schimb datoria sau mai bine zis obligaţia morală a generaţiei noastre!", este mesajul postat de Ovidiu Portariuc
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia