
Laboratoarele de analize medicale aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) au epuizat fondurile pentru investigaţiile asiguraţilor, unele dintre unităţi având şi listele de aşteptare pe luna februarie deja completate. Botoşănenii care nu vor să amâne testele, vor trebui să scoată bani din buzunar pentru analizele medicale.
"Am fost la un laborator privat şi nu a putut să mă programeze nici pe luna februarie. Erau închise listele", a declarat un botoşănean.
Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate consideră că situaţia nu este normală. Costel Lupaşcu, preşedintele CAS Botoşani, a declarat că fondurile repartizate de Casa la laboratoarele private ar trebui să ajungă şi să nu se formeze liste de aşteptare.
"Fondurile sunt repartizate funcţie de un punctaj şi ar trebui să fie suficiente. Pacienţii ajung la laboratoare cu trimiteri de la medicul de familie, unii fac mai multe analize decât cele necesare şi se ajunge în situaţia că bugetul se consumă şi ajung să facă acele analize doar un număr limitat de pacienţi", a spus preşedintele CAS Botoşani.
Şase laboratoare private sunt în contract cu CAS Botoşani, respectuv patru în Botoşani, unul în Dorohoi şi unul în Săveni.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia